Cadoul lui Ander

Pe 18 decembrie a inceput a ninga. Spre dimineata, cand casele inca dormeau si masinile nu-si incepusera drumurile, fulgii de zapada au inceput sa pluteasca deasupra orasului linistit. Cativa caini cu insomnii au simtit pe boturile umede micile intepaturi de gheata si au asistat mirati la debutul unui eveniment pe care-l uitasera de la ultima iarna incoace.

Si fulgii se zbenguiau usor, se pierdeau printre ultimele frunze indecise ale copacilor de pe strada, dansau curiosi printre coloane subtiri de fum si zambeau in lumina felinarelor palide. Timid se asezau unii langa altii, pe iarba inghetata, pe trotuare impersonale, pe parbrize, pe maturi uitate in curti, pe antene de satelit, pe manere de usi, pe bancile din parc. Nu erau deloc pretentiosi, orice coltisor, oricat de  ingust sau incomod, era un spatiu pe care se asezau bucurosi. Si impreuna asteptau sosirea celorlalti fulgi. O intreaga lume de fapturi plapande reci cobora fara graba spre o lume de fapturi plapande singuratice. Si impreuna asistau la momentul creatiei. Unul langa altul, multi langa si mai multi, fulgii creau congregatia imaculata a zapezii.

In cateva ore orasul primise o masca alba, fragila care-i indulcea toate greselile. Pe dupa perdele rusinoase debutase agitatia somnoroasa a unei noi dimineti. Pe stradutele dintre blocuri se plimbau arome placute de cafea calda si paine abia scoasa din prajitor. Si pe masura ce toate aceste gesturi cresteau in volum, perdelele se retrageau si geamurile incepeau sa se umple cu fete incantate de copii si parinti. Un zumzet usor prinsese deja viata cand fapturile plapande se hotarara sa iasa din apartamente. Unul langa altul se opreau in fata caselor si radeau, cu ochii sau cu buzele, la congregatia alba ce-i inconjura. Haine impermeabile in toate culorile sopteau la fiecare miscare entuziasta de brate. Zeci de caciulite mici, mari, colorate sau sobre, crosetate sau perfect drepte, cu snururi, fundite, reni sau buline se miscau in zbenguiala fulgilor de zapada.

Cam pe atunci veni si randul lui Ander. Dupa ce asteptase ore intregi pentru lansare, momentul zborului era, finalmente, acum. Fusese inregistrat in evidenta congregatiei, primise un nume, o forma si un loc, asistase la instructaj si apoi statuse in expectativa, pana cand Vantul, Temperatura si Norul se pusesera de acord.
Intr-un fosnet micut, grupul sau de fulgi se misca pana la marginea cerului. Si de acolo Ander descoperi minunata lume larga. Era inca pierdut intr-o fascinatie naiva cand Vantul il impinse in marea sa calatorie.

Prima sa senzatie a fost ca tot orizontul cuprins in ochii sai vine peste el, ca o esarfa luata de vant. Culorile si nuantele infinite ale totului de dedesubt ii suflau in fata si aproape il sufocau cu viteza lor. Incepu sa distinga linii si forme, contururi de nori, continente, pete de albastru profund mari cat continentele. Si pe masura ce plutirea sa il ducea tot mai aproape, Ander incepu sa se imbujoreze. Obrajii nu-i mai erau atat de reci, albastrul crud din care plecase se inmuia treptat si ii trebui multa imaginatie ca sa perceapa noul care venea catre el. Era deja adolescent cand trecu prin primii nori. Dupa o spaima nebuneasca Ander se roti vesel in aer atunci cand acestia se deschisera sub el. Din cand in cand se uita in jurul sau si vedea zborul la fel de dezordonat al celorlalti fulgi din grupul sau. Si gasea in asta motive de bucurie si de incredere. La maturitate Ander intrezarea deja licurici agatati in stalpi, de-a lungul unor poteci gri, ordonate, simtea vibratiile puternice produse de pasari metalice, uriase si se ferea de penele altora, mai mici. O avalansa de impresii, intrebari, imagini si senzatii umbla in mintea dezghetata a lui Ander si toate isi puneau amprenta asupra lui, ii schimbau forma si directia.
Incepu sa se simta obosit. I se parea ca pluteste de o viata catre zapada de jos iar josul devenea o destinatie dincolo de puterile lui. Si atunci, intr-o sclipire de soare, Ander se intoarse si hotari sa priveasca spre susul de unde venise.

Cand Ander ajunse deasupra scolii , plutind cu fata catre nori, era deja un fulg imbatranit. Sub el se jucau hainutele impermeabile si caciulitele multicolore iesite din apartamente, intr-un iures inocent dedicat sosirii sale. Fapturile singuratice isi deschisesera ochii si palmele catre fapturile reci. Si intr-una din aceste palme ateriza plapandul Ander. Cu fata inca spre nori, Ander vazu in cateva clipe bucuria fetitei care-l primise la ea in palma. Si gandi, inainte de a-si termina incredibila viata de o zi, ca acesta e sentimentul pentru care a fost creat.

Read more

Zana

In fiecare an, fara exceptie, inceputul lui decembrie dadea startul euforiei. Vitrinele isi recapatau importanta si sute de fete inbujorate si zambitoare se opreau in fata lor, cu sute de idei si intrebari in minte. Magazinul central de cadouri nu era o exceptie si intotdeauna locurile din geam erau  discutate si vanate aprig.
Anul acesta venise, in cele din urma, randul ei. O cutie delicata, colorata discret si plina de continut. I se spunea Felicia.

Cand s-au anuntat castigatorii, Felicia spunea a 25-a oara o rugaciune. Simtea ca asta era anul ei si isi dorea cu orice pret sa profite de el. Era o unda aparte in spiritul sarbatorilor din acest an, pe care doar ea o percepea, si se simtea responsabila. Trebuia sa fie acolo, in prima linie, ca sa se asigure ca totul va fi vesel si frumos. Asa ca atunci cand si-a auzit numele pe lista a rasuflat usurata din colturile ei dragute de lemn si a lasat un zambet sa infloreasca pe capacelul delicat. Evident nu au lipsit vocile nemultumite, in special de la o sticla de parfum verde numita Envy si de la numarul special de Craciun al unei reviste pentru barbati. Din fericire insa, nu au avut ecou si lista anuntata a ramas intacta.

In cateva zile vitrina era aranjata si Felicia era pusa chiar in mijloc. Trona vesela de pe un patut de fulgi de zapada artificiali, in bataia unui beculet ingenios ascuns intr-o steluta de carton. De dimineata, la 9 fix, cand se deschideau portile magazinului, si pana seara, la 10 trecute, cand se stingeau neoanele, Felicia urmarea drumul si emotiile vizitatorilor. Isi dadea seama daca le place cum e aranjata vitrina sau nu, daca s-au hotarat asupra unui cadou, daca se bucura de zilele acelea, daca, daca, daca.

Seara, cand ramaneau la lumina beculetelor colorate, Felicia si colegii ei de vitrina discutau entuziast despre cele vazute si auzite. Calin, ursuletul de plus ciufulit, se bucura invariabil de cea mai mare atentie. Papionul lui cadrilat, rosu si verde, era admirat de fete de toate varstele si multi Calini au plecat in pungi rosii, lucioase din magazin.

Mai era si Martin, globul rotofei care pufnea tot timpul iritat. Nimeni nu poate sa inteleaga, explica el, ce efort supraglobesc este sa stai tintuit locului cu un corp sferic si sa-ti pastrezi intact straiul de poleiala. "Credeti ca n-as vrea sa ma misc liber, sa ma dau de-a dura prin vitrina asta si sa vad lumea din alte unghiuri? Dar nu, eu trebuie sa-mi pastrez fragilitatea pentru acel cumparator special care ma va atarna pe o ramura lipicioasa de brad si apoi ma va inchide pentru un intreg an intr-o cutie prafuita, abandonat in intunericul vreunei debarale." Si de fiecare data cand vedea o sosie de-a sa impachetata frumos intr-o cutiuta de carton si vanduta unui cuplu, un nou rid aparea pe glazura de zapada a lui Martin.

Printre cei populari se numara si Roland. Roland era un stilou negru, sofisticat, care-si permitea arareori sa participe la ciripiturile naive ale celorlalti ocupanti ai vitrinei. De obicei isi conserva mina aristocrata si savura reactiile de admiratie ale privitorilor. Stia ca putini isi permiteau compania sa si asta ii hranea admiratia pe care o simtea fata de propria persoana. Roland visa la birouri directoriale, masive, pe care in fiecare dimineata le sterge o asistenta draguta si ingrijorata. Se vedea partener al celor mai importante personaje, facilitator indispensabil al succesului unor oameni puternici si rafinati, ca el.

In randurile din spatele vitrinei mai erau Suzi, o lumanare parfumata dolofana si festiva, si prietenul ei cel mai bun, Louis, un disc de vinil care intona ca nimeni altul, cu o voce joasa si pe alocuri zgariata, colinde nostalgice, Betty, agenda lucioasa, micuta si eleganta, si Ziam, un bradut artificial timid, care-si aranja tot timpul acele.

Zilele treceau si fiecare dintre ele era plina de emotie pentru prietenii stransi in vitrina. Pe masura ce luna decembrie imbatranea, aglomeratia din fata vitrinei si din magazin devenea din ce in ce mai mare. Ramaneau din ce in ce mai multe urme de zapada pe podeaua magazinului si din ce in ce mai multe urme de degete pe geamuri. In fiecare zi intra si iesea un zumzet vesel, de sarbatoare si luminile magazinului se inchideau tot mai tarziu.
Odata cu zumzetul ieseau , pe rand, si ultimele exemplare ale celor din vitrina. Felicia zambea la entuziasmul vizitatorilor si se bucura de succesul lui Suzi, Roland si chiar al lui Martin. Calin plecase printre primii,  fluturand papionul sau irezistibil si urandu-le tuturor un Craciun fericit.

Pe 24 decembrie, intre geamurile sclipitoare mai erau doar Felicia si Suzi. Vitrina era aproape goala. In jurul lor sedeau fulgii de zapada artificiala si cateva urme de poleiala lasate de Martin. Cutiuta si lumanarea se imbarbatau reciproc, spunandu-si ca ele nu-si vor petrece Craciunul in magazin. Cineva va veni si le va duce intr-o casa calduroasa, intr-o sufragerie vesela si animata sau sub un brad impodobit, care la va imbata cu parfumul proaspat al padurii. Zambeau larg si increzatoare, in timp ce-si puneau in valoare liniile elegante in lumina becurilor de vitrina. Si miracolul s-a produs.
Cu doar 2 ore inainte de inchiderea magazinului, Suzi si-a gasit perechea. A plecat in mana delicata a unei fetite ce nu se mai satura s-o miroasa. Si Suzi mai ca se topea de fericire. Nici n-a mai apucat sa-si ia la revedere de la Felicia, noile ei prietene se grabeau nespus.

Si in timp ce Felicia era incantata de bucuria lui Suzi, atmosfera din vitrina s-a schimbat brusc. Zapada a devenit rece, becurile si-au pierdut stralucirea si intregul spatiu a devenit prea mare. Iar Felicia sedea acolo, craiasa zapezilor artificiale, asteptandu-si perechea pe un tron fragil. A inceput sa simta, pentru prima oara, tristetea unui Craciun petrecut singura, intr-o vitrina goala si intunecata.
Vizitatorii erau mai rari si vedea, cu muchia ochiului, ca in magazin se fac pregatirile pentru inchidere. Oamenii-si puneau fularele in jurul gatului, se imbratisau si isi spuneau cald "Craciun fericit!". Din cele 2 ore mai erau doar 5minute si Felicia nu mai vedea pe nimeni in magazin. Caseriile erau deja inchise, luminile din magazin erau in mare parte stinse si pana si muzica se oprise.

In drum spre iesire, Vali se mai uita o data prin magazin. Totul era in regula. Se putea duce acum acasa, la sotia lui frumoasa si copiii lui veseli. Si totusi, cineva uitase lumina aprinsa in vitrina de la intrare. Atunci a vazut-o: o cutie delicata, colorata discret si plina de continut. O intoarse si ii citi eticheta: "Fericirea vine in pachete mici". Amuzat, Vali deschise cutiuta si auzi ceva ce-l facu sa zambeasca larg. Cu Felicia in buzunar, Vali inchise luminile vitrinei, iesi din magazin, trase zabrelele si pleca spre casa, continuand sa zambeasca larg.

Pe unde trecea Vali, lumea se intorcea si imprumuta din zambetul lui.
Din buzunar pluteau catre universul serii de Ajun acordurile gratioase ale dansului Zanei Dulciurilor.

Read more