Zana

In fiecare an, fara exceptie, inceputul lui decembrie dadea startul euforiei. Vitrinele isi recapatau importanta si sute de fete inbujorate si zambitoare se opreau in fata lor, cu sute de idei si intrebari in minte. Magazinul central de cadouri nu era o exceptie si intotdeauna locurile din geam erau  discutate si vanate aprig.
Anul acesta venise, in cele din urma, randul ei. O cutie delicata, colorata discret si plina de continut. I se spunea Felicia.

Cand s-au anuntat castigatorii, Felicia spunea a 25-a oara o rugaciune. Simtea ca asta era anul ei si isi dorea cu orice pret sa profite de el. Era o unda aparte in spiritul sarbatorilor din acest an, pe care doar ea o percepea, si se simtea responsabila. Trebuia sa fie acolo, in prima linie, ca sa se asigure ca totul va fi vesel si frumos. Asa ca atunci cand si-a auzit numele pe lista a rasuflat usurata din colturile ei dragute de lemn si a lasat un zambet sa infloreasca pe capacelul delicat. Evident nu au lipsit vocile nemultumite, in special de la o sticla de parfum verde numita Envy si de la numarul special de Craciun al unei reviste pentru barbati. Din fericire insa, nu au avut ecou si lista anuntata a ramas intacta.

In cateva zile vitrina era aranjata si Felicia era pusa chiar in mijloc. Trona vesela de pe un patut de fulgi de zapada artificiali, in bataia unui beculet ingenios ascuns intr-o steluta de carton. De dimineata, la 9 fix, cand se deschideau portile magazinului, si pana seara, la 10 trecute, cand se stingeau neoanele, Felicia urmarea drumul si emotiile vizitatorilor. Isi dadea seama daca le place cum e aranjata vitrina sau nu, daca s-au hotarat asupra unui cadou, daca se bucura de zilele acelea, daca, daca, daca.

Seara, cand ramaneau la lumina beculetelor colorate, Felicia si colegii ei de vitrina discutau entuziast despre cele vazute si auzite. Calin, ursuletul de plus ciufulit, se bucura invariabil de cea mai mare atentie. Papionul lui cadrilat, rosu si verde, era admirat de fete de toate varstele si multi Calini au plecat in pungi rosii, lucioase din magazin.

Mai era si Martin, globul rotofei care pufnea tot timpul iritat. Nimeni nu poate sa inteleaga, explica el, ce efort supraglobesc este sa stai tintuit locului cu un corp sferic si sa-ti pastrezi intact straiul de poleiala. "Credeti ca n-as vrea sa ma misc liber, sa ma dau de-a dura prin vitrina asta si sa vad lumea din alte unghiuri? Dar nu, eu trebuie sa-mi pastrez fragilitatea pentru acel cumparator special care ma va atarna pe o ramura lipicioasa de brad si apoi ma va inchide pentru un intreg an intr-o cutie prafuita, abandonat in intunericul vreunei debarale." Si de fiecare data cand vedea o sosie de-a sa impachetata frumos intr-o cutiuta de carton si vanduta unui cuplu, un nou rid aparea pe glazura de zapada a lui Martin.

Printre cei populari se numara si Roland. Roland era un stilou negru, sofisticat, care-si permitea arareori sa participe la ciripiturile naive ale celorlalti ocupanti ai vitrinei. De obicei isi conserva mina aristocrata si savura reactiile de admiratie ale privitorilor. Stia ca putini isi permiteau compania sa si asta ii hranea admiratia pe care o simtea fata de propria persoana. Roland visa la birouri directoriale, masive, pe care in fiecare dimineata le sterge o asistenta draguta si ingrijorata. Se vedea partener al celor mai importante personaje, facilitator indispensabil al succesului unor oameni puternici si rafinati, ca el.

In randurile din spatele vitrinei mai erau Suzi, o lumanare parfumata dolofana si festiva, si prietenul ei cel mai bun, Louis, un disc de vinil care intona ca nimeni altul, cu o voce joasa si pe alocuri zgariata, colinde nostalgice, Betty, agenda lucioasa, micuta si eleganta, si Ziam, un bradut artificial timid, care-si aranja tot timpul acele.

Zilele treceau si fiecare dintre ele era plina de emotie pentru prietenii stransi in vitrina. Pe masura ce luna decembrie imbatranea, aglomeratia din fata vitrinei si din magazin devenea din ce in ce mai mare. Ramaneau din ce in ce mai multe urme de zapada pe podeaua magazinului si din ce in ce mai multe urme de degete pe geamuri. In fiecare zi intra si iesea un zumzet vesel, de sarbatoare si luminile magazinului se inchideau tot mai tarziu.
Odata cu zumzetul ieseau , pe rand, si ultimele exemplare ale celor din vitrina. Felicia zambea la entuziasmul vizitatorilor si se bucura de succesul lui Suzi, Roland si chiar al lui Martin. Calin plecase printre primii,  fluturand papionul sau irezistibil si urandu-le tuturor un Craciun fericit.

Pe 24 decembrie, intre geamurile sclipitoare mai erau doar Felicia si Suzi. Vitrina era aproape goala. In jurul lor sedeau fulgii de zapada artificiala si cateva urme de poleiala lasate de Martin. Cutiuta si lumanarea se imbarbatau reciproc, spunandu-si ca ele nu-si vor petrece Craciunul in magazin. Cineva va veni si le va duce intr-o casa calduroasa, intr-o sufragerie vesela si animata sau sub un brad impodobit, care la va imbata cu parfumul proaspat al padurii. Zambeau larg si increzatoare, in timp ce-si puneau in valoare liniile elegante in lumina becurilor de vitrina. Si miracolul s-a produs.
Cu doar 2 ore inainte de inchiderea magazinului, Suzi si-a gasit perechea. A plecat in mana delicata a unei fetite ce nu se mai satura s-o miroasa. Si Suzi mai ca se topea de fericire. Nici n-a mai apucat sa-si ia la revedere de la Felicia, noile ei prietene se grabeau nespus.

Si in timp ce Felicia era incantata de bucuria lui Suzi, atmosfera din vitrina s-a schimbat brusc. Zapada a devenit rece, becurile si-au pierdut stralucirea si intregul spatiu a devenit prea mare. Iar Felicia sedea acolo, craiasa zapezilor artificiale, asteptandu-si perechea pe un tron fragil. A inceput sa simta, pentru prima oara, tristetea unui Craciun petrecut singura, intr-o vitrina goala si intunecata.
Vizitatorii erau mai rari si vedea, cu muchia ochiului, ca in magazin se fac pregatirile pentru inchidere. Oamenii-si puneau fularele in jurul gatului, se imbratisau si isi spuneau cald "Craciun fericit!". Din cele 2 ore mai erau doar 5minute si Felicia nu mai vedea pe nimeni in magazin. Caseriile erau deja inchise, luminile din magazin erau in mare parte stinse si pana si muzica se oprise.

In drum spre iesire, Vali se mai uita o data prin magazin. Totul era in regula. Se putea duce acum acasa, la sotia lui frumoasa si copiii lui veseli. Si totusi, cineva uitase lumina aprinsa in vitrina de la intrare. Atunci a vazut-o: o cutie delicata, colorata discret si plina de continut. O intoarse si ii citi eticheta: "Fericirea vine in pachete mici". Amuzat, Vali deschise cutiuta si auzi ceva ce-l facu sa zambeasca larg. Cu Felicia in buzunar, Vali inchise luminile vitrinei, iesi din magazin, trase zabrelele si pleca spre casa, continuand sa zambeasca larg.

Pe unde trecea Vali, lumea se intorcea si imprumuta din zambetul lui.
Din buzunar pluteau catre universul serii de Ajun acordurile gratioase ale dansului Zanei Dulciurilor.