18 septembrie 2010

Un fir de nisip

"Demisionez."
Surpriza administratorului de plaja razbatea printre buzele intredeschise si prin ochii rotunjiti brusc. Nimeni, niciodata nu s-ar fi asteptat ca Sandy sa plece. Plaja din Shaadonga Falls era de neconceput fara el.


De ani si ani de zile Sandy intretinea micuta minune naturala. Il puteai vedea in fiecare dimineata, la rasarit, pasind atent pe nisipul rece si maturandu-l aproape fir cu fir. Nimic urat sau artificial nu deranja armonia acelui loc. Si asta datorita lui Sandy.
In fiecare dimineata, la 4, Sandy isi punea cizmele moi, de cauciuc, fara striatii pe talpa, isi umplea termosul cu fierbinteala cafelei, lua "pieptenul fermecat" -adica peria sa speciala pentru nisip-, ofta in prag de emotie si pornea catre plaja.
Cei din Shaadonga Falls l-au considerat initial nebun si ii aceptau cu multa compasiune prezenta in orasel si indeletnicirea pentru care fusese adus. Au inteles insa importanta lui si a pasiunii pe care o punea in curatarea plajei. Au inteles ca fara el acel coltisor echilibrat si-ar fi pierdut usor balansul.

In ziua cu pricina Sandy isi exersa dreptul la monotonie. Se trezise la aceeasi ora ca-n orice alta dimineata, isi spalase cizmele si le incaltase cu bagare de seama. Isi curatase pieptenul si oftase. Oftase cu termosul in mana, savurand cafeaua si mirandu-se de rasaritul superb ce i se oferea din nou.
Nu era nimeni pe plaja, desigur, si Sandy se intreba ce vise bantuie acum prin dormitoarele din oras. Batea un curent timid, care-i intra printre suvitele de par si ii intepa usor narile cu mirosul de apa sarata.Totul era perfect, exact asa cum se astepta sa fie.
Pornind din capatul sudic al golfului, Sandy incepu sa treiere plaja, adunand orice urme de umanitate, orice resturi abandonate de lume, orice dezordine murdara. Acolo unde era nevoie nivela nisipul, asigurandu-se ca pamantul coboara alene in apa agitata.

In fiecare dimineata se strangeau mici gramajoare de lucruri candva folositoare, abandonate de fostii proprietari: pahare de cafea, servetele, cate un colac adormit aproape de linia apei, uneori chiar papuci de copii sau lopatele de nisip colorate. De cele mai multe ori locuitorii din Shaadonga Falls le lasau un urma deliberat, pentru ca stiau cat de mult tine Sandy la ocupatia lui si se gandeau ca astfel contribuie la satisfactia lui zilnica. Si intr-adevar, nu exista bucurie mai mare pentru el decat sa plece in fiecare dimineata de pe plaja, stiind ca a salvat-o din nou si a redat-o, curata, celor ce se bucurau de ea. In special copiii.
Pe langa obiectele ocazionale stranse cu grija, cea mai mare parte a eforturilor lui Sandy se concentra pe perierea nisipului. Avea o ambitie nefireasca de-a lasa plaja fara nicio urma, ca o camasa apretata si calcata perfect. Si asta insemna ca nicio dara de pantof, nicio urma de talpa, nicio linie de umbrela tarata prin nisip sa nu ramana dupa el.
Sandy vazuse multe talpi imprimate in nisipul ud, de toate formele si marimile. Nu putea spune ca nu-i plac, insa nu simtea ca prezenta lor a binevenita in acel loc conturat exclusiv de fortele naturii. Uneori chiar numara urmele, incercand sa-si dea seama cati oamenii venisera la plaja cu o zi inainte, cati dintre ei erau copii si cati parinti sau tineri indragostitit fusesera acolo. Le urmarea directia, refacand in minte pasii lor si modul in care acele picioare isi petrecusera timpul langa mare. Apoi revenea la principala sa grija: stergerea urmelor. Urmele lasate sa se imprime si sa se adune aleator aduc intotdeauna haos, isi spunea Sandy.
Si poate din cauza asta, a fricii sale de urme, Sandy nu se uita niciodata inapoi. Nu-i placea sa-si consulte trecutul si i se parea ca orice privire peste umar este o intoarcere la un moment ce a disparut si care, retrait, nu putea decat sa-l bulverseze.
Se facuse deja 6 si soarele lumina generos micuta plaja. Sandy era aproape de finalul misiunii zilnice si urmarea o ultima pereche de talpi. Erau niste talpi micute, de copil, probabil de fetita, dupa cat de usor atinsesera nisipul. Insa pe cat erau de micute pe atat erau de intortocheate. Si brusc, cand Sandy credea ca a ajuns la marginea nordica a golfului si putea pleca multumit catre casa, pasii de fetita o luara inapoi, catre centrul plajei.

Sandy ofta, intristat de perspectiva de-a se intoarce insa ceda constiintei si urma traseul micutelor talpi. Curand era gata. Isi ridica ochii, zambind satisfacut, si-si admira lucrarea.

O lumina portocalie, tonica, invadase plaja si totul stralucea, in special nisipul ingrijit de Sandy. Se auzeau pescarusi morocanosi, invartindu-se deasupra micului paradis si vuiete molcome ale marii, in miscarea ei perpetua.
Si-atunci, si acolo, in mijlocul acestui tablou perfect, Sandy descoperi ceva la care nu se gandise niciodata. Ceva ce ii demola intregul sens, un adevar neasteptat si teribil de rece.

Urmele propriilor sale picioare.


Se uita cu ochi goi la cizmele sale si la picioarele sale vinovate din ele. Bau o ultima gura de cafea din termos, rece, se ridica si porni catre administratorul plajei. Exista o singura decizie posibila.

Un comentariu:

un amator,degustator de literatura fina spunea...

remarcabil!Un text atat de scurt cu un personaj viu,adevarat,complex si putin misterios;cu atmosfera pe care o vizualizezi instantaneu, fara efort,aproape fizic..Fara indoiala este o pastila(avand in vedere scurtimea ei)de literatura buna!Astept urmatoarea...s-au ,cine stie,un volum...!!!

Trimiteți un comentariu