27 octombrie 2010

Echilibrul

Undeva, intr-un orasel fara importanta, exista strada E.Uluitau.O strada ca multe alte strazi din complicata harta a orasului. Printre casele cu magnolii si mici gradinite de rosii se strecurase cu cativa ani in urma un bloc. Se lauda ca ar fi aparut pentru a trezi cartierul din monotonie insa casele vedeau in el doar o anomalie in cursul linistit al vietii de pe strada.
Poate si din cauza asta blocul nu reusise sa atraga prea multi locatari. Seara, cand toate casele isi deschideau ochii calzi, prea putina lumina razbatea prin geamurile sale, din apartamente razlete si destul de tacute.

Unul din apartamentele vii era la etajul 1, cu toate geamurile dand spre strada. Intre peretii zgrunturosi se mutasera, pe rand, 4 prieteni apropiati.

In prima luna de convietuire aproape ca nimeni din bloc nu i-a vazut. Lucrau impreuna de zor la construirea spatiului comun. Cand nu erau plecati pe la treburile lor, cei 4 se luptau cu imperfectiunile apartamentului si retusau in detaliu tot ce le-ar fi putut stirbi placerea de a locui acolo. Impreuna se asezau la masa din bucatarie in fiecare sambata dimineata si vorbeau entuziasti, pe deasupra canilor de cafea, despre ce planuri mai au. Cu atentie si multa rabdare au transformat apartamentul rece intr-o oaza in care se regaseau departe de cotidianul obositor. Si, pentru a consemna succesul, pe usa de la intrarea in oaza au fost puse, cu mare fast, 4 placute cu numele celor 4 arhitecti ai prieteniei.

Totul era ales impreuna si asezat intr-un echilibru al gusturilor celor 4: covoare, tapet, lampi si lampadare, perne si scaune, fotolii, canapea, seturi de vesela, draperii, tablouri. Pana si betisoarele parfumate sau cartile din biblioteca reflectau preferintele prietenilor.
Fiecare dintre ei intelegea renuntarea la singuratate pe care celalalt o facuse si importanta unui echilibru in care fiecare sa gaseasca placerea convietuirii.

Ca orice lucru pe lumea asta insa, energiile creative scadeau odata cu trecerea zilelor. Rand pe rand au inceput sa oboseasca in cautarea compromisului perfect. Subtil au aparut renuntarile, uneori la generozitate, alteori la dorinte. Altcineva facea alegerile sau altcineva isi abandona alegerea insa, dupa tot timpul petrecut impreuna, cei 4 se cunoasteau indeajuns pentru a putea anticipa raspunsurile celorlalti. Si astfel, cel putin pentru o vreme, apartamentul zgrunturos de pe strada E.Uluitau a ramas tihnit.

Ritualul de sambata dimineata a disparut, insa prietenii se intalneau seara la geamurile apartamentului si gaseau atunci clipele potrivite pentru a-si impartasi intamplarile de peste zi, senzatiile de moment sau visele pe care le asteapta. Intr-o asemenea seara, fumand visatori pe pervazul locuintei, doi dintre prieteni se lansasera intr-o discutie despre viitor. In timp ce unul dintre ei, cel mai entuziast din grupul celor 4, isi expunea, cu deosebita convingere, succesele ce-l asteapta in viitor, un al doilea, o fire critica, a carui principala arma era analiza, nu-si putea ascunde scepticismul. Fumul de tigara acoperi o vreme incordarea dintre cei doi, insa curand nici acesta nu mai facu fata si discutia deveni o disputa apriga. Criticile si reprosurile pluteau nestingherite cu rotocoalele de fum iar sprancenele se incordau deasupra ochilor taiosi.
A doua zi entuziastul renunta la societatea din apartament si-si impacheta averea personala. Cu geamantul in pragul usii, se intoarse pentru o ultima data si admira visul sau si al prietenilor sai, sopti un "la revedere" dezamagit si iesi pentru totdeauna din blocul-anomalie.

Nimeni din cei 3 prieteni ramasi in apartament nu se astepta la acest deznodamant. Dincolo de esecul unui plan de convietuire, fiecare din cei 3 resimtea socul unei situatii ce le daramase idealul comun. Impreuna iesira din apartament si dezlipira de pe usa, intr-o tacere trista, placuta celui ce ii parasise.

Viata in apartament continua in 3 si, desi toti faceau eforturi pentru a acoperi spatiile goale, dezechilibrul produs continua sa se extinda. Vecinii au inceput sa afle de existenta lor si nu de putine ori se auzeau batai in calorifere, atunci cand vocile din apartament deveneau aspre. In ultima perioada incepusera chiar sa aiba vizitatori la usa, veniti sa-si verse propriile nemultumiri si rugaminti pentru aplanarea conflictului. De fiecare data il trimiteau pe acelasi prieten sa deschida usa vecinilor si sa ofere scuze suficient de convingatoare incat sa-si cumpere toleranta acestora. Intr-o dimineata, la usa apartamentului batura 2 politisti. Conflictele din apartament devenisera o preocupare pentru intreaga strada. Fusesera depuse plangeri chiar si din partea caselor linistite cu magnolii. Prietenul conciliant simti cum i se inmoaie picioarele si in acel moment, stand in pijama, obosit si incercand, a prea multa oara, sa scuze situatia din apartament, hotari ca orice ideal la care sperasera devenise imposibil. In mai putin de o ora pleca fara un cuvant, cu putinul sau in geamantan, rupse de pe usa placuta cu numele sau si isi saluta pentru ultima oara vecinii.

Viata in doi. O incercare prea dificila pentru multi era acum status quo-ul celor doi prieteni ramasi in apartament. Dintr-un refugiu confortabil si intim, casa devenise un teren de lupta rece, cu granite largi si mereu schimbatoare. Dintr-o armonie la care contribuisera 4 suflete calde ramasesera gustul amar al celor 2 pierderi si un acut sentiment de gol. De frica cei ramasi evitau sa mai comunice. Isi retineau orice idei sau pareri insa continuau sa se judece reciproc. Pus in aceasta situatie, prietenul analitic incepuse sa faca calcule despre viitor. Iar cand rezultatele lor iesira negative iar tacerea continua sa apese in intreaga casa, pe usa fostei oaze iesi si ultimul geamantan.

"Sunt singur" murmura ultimul prieten, privind in jur si recunoscand urmele celorlalti 3. Fiecare dintre ei isi lasase amprenta si, probabil fara sa stie, fiecare dintre ei ii dirijase viata. Nimic nu ar fi fost la fel fara prezenta lor si, dincolo de tristete, el reusea sa se bucure de cadourile pe care fiecare dintre ei i le facuse. "Uneori taria vine din trecut, din toti cei 3 pe care i-am invitat in casa mea. Acum sunt mai bogat decat as fi putut fi fara ei. Sunt mai bogat in perne, in carti, in tablouri, covoare si ceaiuri. Sunt eu pentru ca i-am cunoscut."

Imbarbatandu-se cu acest gand iesi din apartament si dezlipi placuta ultimului prieten plecat. Pe usa noua de lemn ramasesera urme vagi ale placutelor disparute: dl.C.Aivreasafii, dl.C.Credaltiicaesti si dl.C.Crezicaesti.

Pentru cine ar fi trecut acum prin holul blocului, pe usa apartamentului numarul 7 era trecut un unic proprietar: dl.C.Esti.

3 comentarii:

neuron spunea...

http://dexonline.ro/definitie/maturiza ... cred ca asta e morala,sau cel putin asta am inteles eu.
Frumoase texte asterni pe "hartia virtuala"

Adina spunea...

:) Multumesc, din nou. Da, maturizarea e o morala posibila. Dar nu sunt sigura ca cei 3 prieteni, pe rand sau toti odata, nu se mai intorc ocazional prin apartament.

Anonim spunea...

Etichetele nu spun nimic .Sunt doar degetul care arata spre luna !,,Etichetele "tale ,Adina, spun insa atat de multe ,si ma bucur atat de tare pentru tine !Suntem o taina pe care trebuie sa o descoperim.In mijlocul acestei taine imense se afla un vis,si visul se implineste doar pentru cei care ---completeaza tu ,te rog --- eu inca nu mi-am cantat cantecul ,dar tu ti-l canti pe-al tau cu o constienta de invidiat !

Felicitari si mult succes !

Trimiteți un comentariu